Comunicat de Presă
Directorul AEE a avut o întrevedere cu noul Manager de Proiect al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova
- Detalii:
- Categorie: Comunicat de Presă
- Publicat în Wednesday, 03 October 2018 16:05
- Hits: 577

Chișinău, 03 octombrie 2018 -- Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică a avut o întrevedere cu Christian Ballaro, atașat și manager de proiect în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, care recent a fost numit în această funcție. În cadrul întrunirii, oficialii au făcut cunoștință și au evaluat proiectele finanțate de UE care sunt în proces de implementare.
În context, Alexandru Ciudin a mulțumit Uniunii Europene pentru tot sprijinul acordat în dezvoltarea sectorului eficienței energetice și surselor de energie regenerabilă.
Totodată, părțile și-au prezentat viziunile și direcțiile de colaborare în domeniul energiei verzi.
Prin urmare, Agenția pentru Eficiență Energetică va avea sarcina de a implementa Sistemul de monitorizare la distanţă a centralelor termice cu arderea biocombustibilului solid. Acesta este un proiect inițiat și elaborat de Proiectul Energie și Biomasă care, însă, în curând își finalizează activitatea. Astfel, AEE va prelua responsabilitatea de a gestionarea sistemului de monitorizare online a instalațiilor pe biomasă.
Directorul AEE a avut o întrevedere importantă cu reprezentanții A.SPIRE
- Detalii:
- Categorie: Comunicat de Presă
- Publicat în Monday, 17 September 2018 18:21
- Hits: 828

Chișinău, 17 septembrie 2018 -- Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin, a avut un șir de reuniuni bilaterale cu reprezentanții sectorului public și privat din domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice în cadrul Zilelor de Informare și Networking Orizont 2020, organizat de către Comisia Europeană. Una din cele mai importante întrevederi a fost cu directorul executiv al Asociației A.SPIRE, Àngels Orduña Cao.
Ambele parți și-au confirmat interesul pentru dezvoltarea unei cooperări în domeniul dezvoltării proiectelor de eficiență energetică în Republica Moldova și au fost stabilite atât prioritățile de colaborare, cât și un plan de acțiuni. Prin urmare, au fost planificate acțiuni comune de promovare, posibilitatea organizării evenimentelor de brokeraj, precum și a workshop-urilor tematice.
A.SPIRE este Asociația Europeană care se angajează să gestioneze și să implementeze Parteneriatul Public-Privat SPIRE. Asociația contribuie la dezvoltarea proceselor industriale inovatoare, 20% din totalul sectorului european de producție în domeniul ocupării forței de muncă și a cifrei de afaceri, și peste 130 de procese industriale și de cercetare.
A.SPIRE este o asociație ce susține proiectele de eficiență energetică și utilizarea surselor de energie regenerabilă.
Până în prezent, 81 de proiecte au fost finanțate de către apelurile SPIRE în cadrul programului Orizont 2020, ceea ce confirmă încă odată eficienta și impactul pozitiv al asocierii și creării consorțiilor între companiile sectoriale.
AEE identifică soluții pentru stimularea vânzărilor de colectoare solare pe piața locală
- Detalii:
- Categorie: Comunicat de Presă
- Publicat în Tuesday, 21 August 2018 16:57
- Hits: 748

Chișinău, 21 august 2018 -- Agenția pentru Eficiență Energetică a organizat o masă rotundă cu privire la depistarea problemelor cu care se confruntă importatorii și furnizorii de colectoare solare. Scopul evenimentului a fost de a identifica masuri eficiente pentru stimularea vânzărilor de colectoare solare în Republica Moldova.
Masa rotundă a avut loc în contextul elaborării Studiului de Piață pentru proiectul „Enhance local manufacturing capacity of solar thermal energy systems in the Republic of Moldova”.
Companiile care au participat la această discuție și-au expus viziunea asupra situației din domeniu, au relatat care sunt obstacolele pe care le întimpină în importul, comercializarea și instalarea panourilor solare către consumatorii finali.
Prin urmare, un aspect important în cadrul acestei întrevederi a fost identificarea modalității de promovare a tehnologiei date pe piața locală.
În acest context, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică a salutat deschiderea la dialog a companiilor din Moldova. Alexandru Ciudin a menționat că AEE va lucra împreună cu agenții economici din domeniul dat de pe piața locală, pentru a promova cât mai intens tehnologia colectoarelor solare.
În scurt timp va fi elaborat un spot video, difuzat intens în mass-media locală, prin intermediul căruia vor fi explicate și demonstrate beneficiile utilizării acestui tip de tehnologie pentru generarea energiei termice.
Directorul AEE participă la Zilele Orizont 2020
- Detalii:
- Categorie: Comunicat de Presă
- Publicat în Wednesday, 12 September 2018 10:02
- Hits: 608

Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică participă la Zilele de Informare și Networking Orizont 2020 organizat de către Comisia Europeana, care se desfășoară în perioada 11 – 12 septembrie, la Bruxelles. Evenimentul a adunat peste 600 de participanți din 46 de țări, reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, centrelor de cercetare, universități si agenții specializate. Aceștia au posibilitatea unică de a aplica la proiecte investiționale în domeniul combaterii schimbărilor climatice, mediului, eficienței resurselor, materiei prime și apei.
În cadrul acestui eveniment, Alexandru CIUDIN are pe agendă un șir de întâlniri bilaterale cu reprezentanții instituțiilor publice si private precum si cu centre de cercetare pentru a identifica posibilități de cooperare în domeniile menționate. Acesta participă la prezentarea apelurilor planificate pentru lansare și workshop-urile practice pentru elaborarea propunerilor de proiecte în domeniul eficienței energetice și surselor de energie regenerabilă.
Programul Orizont 2020 este cel mai amplu program de cercetare și inovare derulat vreodată de Uniunea Europeană. Acest eveniment este văzut ca mijloc de stimulare a creșterii economice și de crearea de locuri de muncă în tot spațiul european.
Parlamentul a aprobat proiectul noii legi cu privire la eficiența energetică
- Detalii:
- Categorie: Comunicat de Presă
- Publicat în Monday, 23 July 2018 16:43
- Hits: 647

Parlamentul a votat în lectură finală noua redacție a proiectului de lege cu privire la eficienţa energetică.
Scopul proiectului este crearea cadrului juridic necesar pentru promovarea şi îmbunătăţirea eficienţei energetice inclusiv prin realizarea planurilor de acţiuni în domeniul eficienţei energetice, prin dezvoltarea pieţei de servicii energetice, precum şi prin implementarea altor măsuri de eficiență energetică.
Proiectul de lege pune accentul pe următorii “piloni” :
- implementarea conceptului de „scheme de obligații de eficiență energetică”;
- consolidarea rolului exemplar al clădirilor publice în promovarea eficienței energetice pe acest segment;
- elaborarea auditurilor energetice de către marile companii din economia națională, în calitate de instrumente de conștientizare a importanței consumului rațional, dar și a oportunităților existente de raționalizare a acestuia;
- fortificarea rolului autorităților publice locale în implementarea politicilor de eficiență energetică, implicit a managerilor energetici raionali;
- promovarea eficienței energetice în procedurile de achiziții publice;
- promovarea contractelor de performanță energetică, în calitatea acestora de instrumente de piață de finanțare a domeniului.
Totodată, proiectul de lege prevede şi completări a unor prevederi din legea actuală, cum ar fi auditul energetic susţinut prin îmbunătăţirea şi simplificarea reglementărilor. De asemenea, sunt acțiuni de organizare a programelor de informare şi de sensibilizare a întreprinderilor mici şi mijlocii, în legătură cu cele mai bune practici utilizate pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice şi pentru reducerea consumului de energie.
O altă componentă importantă, este tocmai revizuirea cadrului instituțional de implementare a acestor politici, care va consolida respectiva platformă prin reorganizarea Agenției pentru Eficiență Energetică prin fuziune (absorbție) a Fondului pentru Eficiență Energetică (în calitate de instituție absorbită).
Potrivit autorilor, necesitatea elaborări şi adoptării noii Legi cu privire la eficienţa energetică reiese din angajamentele asumate prin Acordul de Asociere între Republica Moldova – Uniunea Europeană şi statele membre ale acestora de a introduce standarde internaţionale relevante la nivel naţional şi apropierea treptată între normele Republicii Moldova şi cele ale UE în domeniul eficienţei energetice.
Proiectul a fost susținut de 61 de deputați din cei prezenți la ședință.
Mai multe articole...
- Copiii vor învăța ce înseamnă energia verde printr-un desen animat
- SUN Dă-I Fest a adus tehnologiile verzi și muzica de calitate în inima Capitalei
- AEE oferă noi instrumente de finanțare în domeniul energiei verzi
- Săptămâna Europeană a Energiei Durabile a fost lansată astăzi la Chişinău
- Copiii învață funcționarii publici cum să economisească energie la locul de muncă
- Granturi de până la 10 mii de euro în cadrul celei mai mari competiții globale pentru idei de afaceri ECO
- Specialiștii AEE au participat la Berlin Energy Week 2018
- Directorul AEE a evaluat cele mai bune idei de afaceri la competiția internațională Start Up Energy Transition
- 50 de specialiști naționali și internaționali în domeniul eficienței energetice au făcut schimb de experiență și practici în domeniu
- AEE îndeamnă șoferii să aleagă anvelope în baza etichetei energetice
- AEE prezintă situația din domeniul eficienței energetice la cea mai mare expoziție de specialitate ”Moldenergy”
- AEE - prima instituție publică care va fi asigurată cu electricitate exclusiv din surse regenerabile
- Specialiștii AEE, la cel mai mare summit din domeniul eficienței energetice din Turcia
- Curs de instruire pentru tehnicieni în domeniul sistemelor de certificare a eficienței energetice în UE
- Cum puteți economisi energia termică și electrică în perioada sărbătorilor de iarnă
- Mesaj de felicitare cu ocazia zilei energeticianului
- Tehnicienii din sectorul energiei regenerabile învață cum să instaleze colectoare solare
- 12 proiecte de succes au fost premiate la Gala Moldova Eco Energetică
- Grădina Botanică a fost dotată cu un set de colectoare solare produse în Moldova. Evenimentul este parte a Zilelor Moldova Eco Energetică 2017
- ZILELE „MOLDOVA ECO ENERGETICĂ 2017” ÎNCEP PE 6 DECEMBRIE
- LABORATOR PERFORMANT PENTRU A STUDIA SURSELE REGENERABILE DE ENERGIE
- DIRECTORUL AEE, LA PRIMA CONFERINȚĂ REGIONALĂ PRIVIND DEZVOLTAREA INDUSTRIALĂ DURABILĂ
- MOLDOVA ECO ENERGETICĂ 2017. A FOST LANSATĂ VOTAREA ON-LINE PENTRU PREMIUL PUBLICULUI
- PERFORMANȚA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR, ÎN ATENȚIA EXPERȚILOR NAȚIONALI ȘI INTERNAȚIONALI
- AEE A LANSAT CAMPANIA “ÎMPREUNĂ ÎNVĂȚĂM SĂ ECONOMISIM ENERGIE ȘI BANI
- ANGAJAȚII AGENȚIEI PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ AU ÎNVĂȚAT CUM SĂ-ȘI ÎMBUNĂTĂȚEASCĂ PROCESELE DE MUNCĂ
- REPREZENTANȚII AEE AU FOST INSTRUIȚI ÎN DOMENIUL COLECTĂRII DATELOR ENERGETICE
- AEE IDENTIFICĂ NOI OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE PENTRU COMPANIILE DIN SECTORUL ENERGETIC
- NOI INVESTIŢII ÎN DOMENIUL EFICIENŢEI ENERGETICE ŞI PRODUCERII COLECTOARELOR SOLARE
- SECTORUL ENERGETIC ȘI OPORTUNITĂȚILE DE FINANȚARE DIN REPUBLICA MOLDOVA DISCUTATE LA OSLO INNOVATION WEEK
- DIRECTORUL AGENȚIEI PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ A ÎNTREPRINS O VIZITĂ DE MONITORIZARE LA ÎNTREPRINDEREA LOCALĂ DE PRODUCERE A COLECTOARELOR SOLARE
- GALA PREMIILOR "MOLDOVA ECO ENERGETICĂ", EDIȚIA 2017, VA FI ORGANIZATĂ PE 8 DECEMBRIE
- AEE OFERĂ SUPORT ÎN IMPLEMENTAREA PLANURILOR ȘI PROGRAMELOR LOCALE PRIVIND EFICIENȚA ENERGETICĂ
- SPECIALIȘTII AGENȚIEI PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ AU ANALIZAT PRODUCTIVITATEA CENTRALELOR ELECTRICE DIN ROMÂNIA
- ALEXANDRU CIUDIN ESTE NOUL DIRECTOR AL AGENȚIEI PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ
- SUN DĂ-I FEST A ADUS ENERGIE CURATĂ ÎN INIMA CHIŞINĂULUI
- CELE MAI BUNE SOLUȚII, ECHIPAMENTE ȘI TEHNOLOGII PENTRU ÎNCĂLZIREA POPULAȚIEI, AU FOST PREZENTATE LA CHIȘINĂU
- UTILIZAREA EXTINSĂ A BIOMASEI SOLIDE A ADUS REPUBLICII MOLDOVA TEHNOLOGII NOI, LOCURI DE MUNCĂ ȘI SECURITATE ENERGETICĂ SPORITĂ
- ZECI DE ORGANIZAȚII SE UNESC PENTRU A DEZVOLTA SECTORUL ENERGIEI DIN BIOMASĂ
- POTENȚIALUL RESURSELOR ENERGETICE EOLIENE AL REPUBLICII MOLDOVA ESTE DISPONIBIL PUBLICULUI LARG
- A FOST LANSATĂ CEA DE-A VI-A EDIȚIE A CONCURSULUI NAȚIONAL „MOLDOVA ECO ENERGETICĂ”
- ATELIERUL DE LUCRU CU TEMATICA: PIAȚA LOCALĂ A SISTEMELOR DE ÎNCĂLZIRE ȘI PREPARARE A APEI CALDE UTILIZÂND TEHNOLOGIILE DE VALORIFICARE SER
- OPORTUNITĂȚI DE DEZVOLTARE ȘI IMPLEMENTARE A PROIECTELOR DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ÎN SECTORUL CLĂDIRI PUBLICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
- CONSOLIDAREA CAPACITĂȚILOR LOCALE PRIVIND EFECTUAREA AUDITULUI ENERGETIC
- COMPANIILE PARTICIPANTE ÎN CONCURS ȘI-AU PREZENTAT OFERTELE
- MOLDOVA ECO ENERGETICĂ A INTRAT ÎN REȚEAUA INTERNAȚIONALĂ START UP ENERGY TRANSITION ȘI DESCHIDE COMPANIILOR MOLDOVENEȘTI CALEA SPRE PREMII INTERNAȚIONALE
- PREZENTĂRILE DIN CADRUL EVENIMENTELOR PETRECUTE ÎN SĂPTÂMÂNA MOLDOVA ECO ENERGETICĂ 2016
- BUNELE PRACTICI DIN CADRUL CONFERINȚEI INTERNAȚIONALE A MANAGERILOR ENERGETICI EUROPENI - EUREM 2016
- CONCURS: CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE LOCALĂ A SISTEMELOR SOLARE DE ENERGIE TERMICĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
- Au fost făcute publice investiţiile planificate în sectorul energetic pentru următorii ani
- Aeroportul Internațional Chișinău își va asigura întregul consum de energie electrică din surse regenerabile
- A fost lansată cea de-a II-a ediție a Săptămânii Moldova Eco-Energetică
- PE 28 NOIEMBRIE ÎNCEP LUCRĂRILE CELEI DE-A II-A EDIȚII A SĂPTĂMÂNII MOLDOVA ECO ENERGETICĂ
- ATELIER DE LUCRU CU PRIVIRE LA TRANSPUNEREA ȘI IMPLEMENTAREA DIRECTIVELOR EUROPENE
- TOGETHER FOR SUSTAINABLE FUTURE
- REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC STRADAL
- OPORTUNITĂȚI DE COLABORARE CU PARTENERII EXTERNI DISCUTATE ÎN CADRUL FORUMULUI ENERGETIC BILATERAL MOLDO-SLOVAC
- LA CHIŞINĂU S-A DESFĂŞURAT PRIMUL FORUM DE AFACERI MOLDO-ITALIAN „AGRICULTURA 2016”
- MANAGEMENTUL FONDULUI LOCATIV SI REABILITAREA ENERGETICA A BLOCURILOR DE LOCUIT
- BUNELE PRACTICI ALE UTILIZĂRII BIOMASEI ÎN SCOPURI ENERGETICE
- ÎNCĂ DOUĂ COMPANII AU PARTICIPAT LA SESIUNEA DE INFORMARE
- ATENȚIE! SESIUNE DE INFORMARE REPETATĂ
- POTENȚIALUL BIOMASEI SOLIDE UTILIZAT ÎN SCOPURI ENERGETICE ȘI OPORTUNITĂȚI INEVESTIȚIONALE ÎN REGIUNEA DE DEZOLTARE NORD
- AEE A PARTICIPAT LA CEA DE-A III-a EDIȚIE A CONFERINȚEI INTERNAȚIONALE ”ENERGETICA MOLDOVEI 2016”
- ATENȚIE! SESIUNE DE INFORMARE
- ILUMINATUL PUBLIC DE TIP SMART CITY DIN PERSPECTIVA EXPERȚILOR CEHI
- LANSAREA CONCURSULUI DE SELECTARE A COMPANIEI CARE VA BENEFICIA DE ECHIPAMENTUL DE PRODUCERE A COLECTOARELOR SOLARE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA
- REPUBLICA MOLDOVA VA PRODUCE COLECTOARE SOLARE
- Ce trebuie să cunoştem despre Eticheta Energetică
- SĂPTĂMÂNA ”MOLDOVA ECO ENERGETICĂ” EDIȚIA 2016 VA FI ORGANIZATĂ ÎN PERIOADA 28 NOIEMBRIE - 2 DECEMBRIE
- 48 DE DOSARE AU FOST DEPUSE LA COMPETIȚIA MOLDOVA ECO ENERGETICĂ, EDIȚIA 2016
- AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ A PROPUS SPRE FINANAȚARE CINCI PROIECTE PILOT
- 55 DE TINERI PARTICIPĂ LA CEA DE-A CINCEA EDIȚIE A TABEREI DE VARĂ ENERGEL
- AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ A SEMNAT UN ACORD DE COLABORARE CU CAMERA DE COMERȚ MOLDO-ITALIANĂ
- SUN DĂ-I FEST A ADUS ENERGIA CURATĂ ÎN INIMA CAPITALEI
- ATELIER DE LUCRU: IMPLEMENTAREA POLITICILOR EE SI SER IN REGIUNEA DE DEZVOLTARE NORD
- ORGANIZAREA ZILELOR ENERGIEI ÎN ORAȘUL BĂLȚI
- EFICIENȚĂ ENERGETICĂ: DE LA IDEE LA ACȚIUNE
- O EXPOZIȚIE DE TEHNICĂ ECO A FOST DESFĂȘURATĂ LA ORHEI, ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII EUROPENE A ENERGIEI DURABILE
- FOREN – UNUL DINTRE CELE MAI PRESTIGIOASE EVENIMENTE DESTINATE DOMENIULUI ENERGETIC DIN EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST
- CEA DE-A DOUA EDIȚIE A FORUMULUI PENTRU ENERGIE TERMICĂ ȘI COGENERARE DE LA CHIȘINĂU
- FORUMUL PENTRU ENERGIE TERMICĂ ȘI COGENERARE, EDIȚIA A II-a
- LANSAREA CARAVANEI CAZANELOR PE BIOMASĂ A AVUT LOC ÎN UNUL DIN CELE MAI ENERGO-EFICIENTE LOCALITĂȚI DIN MOLDOVA
- ACTELE OBLIGATORII NECESARE LA DEPUNEREA DOSARULUI DE APLICARE LA PROGRAMUL DE SUBVENȚIONARE A CENTRALELOR TERMICE PE BIOMASĂ
- SESIUNE DE INFORMARE A BENEFICIARII PROIECTELOR DE ILUMINAT PUBLIC
- EXPOZIȚIA MOBILĂ A CAZANELOR PE BIOMASĂ VA FI LANSATĂ ÎN RAIONUL SÂNGEREI
- AEE A PREZENTAT NOUA COMPONENTĂ A PROGRAMULUI DE SUSȚINERE ȘI DEZVOLTARE A SECTORULUI PRODUCERII COMBUSTIBILULUI DIN BIOMASĂ SOLIDĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
- ÎN OPT LOCALITĂȚI DIN REPUBLICA MOLDOVA VOR FI IMPLEMENTATE PROIECTE DE ILUMINAT STRADAL
- AEE A PREZENTAT NOILE CONDIȚII ALE PROGRAMULUI DE SUBVENȚIONARE PENTRU ACHIZIȚIONAREA CAZANELOR PE BIOMASĂ ȘI SANCȚIUNILE PENTRU COMPANIILE NEDISCIPLINATE
- LANSAREA CENTRULUI DE INFORMARE PENTRU ENERGIE SUSTENABILĂ
- O NOUĂ SURSĂ DE INFORMARE SE DESCHIDE LA CHIȘINĂU
- PRIMA PLANTAȚIE DE SALCIE ENERGETICĂ A FOST SĂDITĂ LA ȘCOALA PROFESIONALĂ DIN ORHEI
- SITUAȚIA CURENTĂ ȘI TENDINȚE PRIVIND GESTIONAREA MERCURULUI ÎN SISTEMELE DE ILUMINAT DIN REPUBLICA MOLDOVA
- O SESIUNE DE INFORMARE ÎN DOMENIUL SERVICIILOR ENERGETICE (ESCO) PENTRU JURNALIȘTI A FOST ORGANIZATĂ ASTĂZI ÎN CADRUL PROIECTULUI „ESCO MOLDOVA”
- RAIOANELE POT APLICA LA CONCURSUL DE CREARE A PARTENERIATELOR PUBLIC - PRIVATE ÎN PRESTAREA SERVICIILOR DE LIVRARE A ENERGIEI DIN BIOMASĂ
- AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ A PARTICIPAT LA ”ORA PLANETEI”
- AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ȘI PROIECTUL ENERGIE ȘI BIOMASĂ PARTICIPĂ LA EXPOZIȚIA MOLDENERGY 2016
- UN LABORATOR MODERN PENTRU VIITORII OPERATORI DE CAZANE PE BIOMASĂ A FOST LANSAT LA ȘCOALA PROFESIONALĂ NR. 3 DIN CHIȘINĂU
- PROIECTE DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ IMPLEMENTATE ÎN ORAȘELE DIN SPANIA, VIZITATE DE REPREZENTANȚII AEE
- METODOLOGIA REPARTIZĂRII VOLUMELOR ȘI COSTULUI ENERGIEI TERMICE LIVRATE ÎNTRE CONSUMATORII UNUI BLOC LOCATIV